Tinerii muzicieni români cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani sunt invitați de ARTEXIM şi Institutul Cultural Român să participe la selecţia anuală pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO). Audițiile vor avea loc pe 11 noiembrie 2017 la Bucureşti. Termenul limită pentru înscriere este 29 octombrie 2017.

EUYO este un proiect muzical european care reuneşte cei mai talentaţi muzicieni din toate ţările membre ale Uniunii Europene sub bagheta unor dirijori de faimă internaţională, într-o orchestră care transcende barierele sociale, culturale, politice şi economice. Concertele şi turneele susţinute în întreaga lume, colaborarea cu personalități ale lumii muzicale şi nivelul excepţional de pregătire al muzicienilor au făcut din EUYO una dintre cele mai prestigioase orchestre ale lumii.

Participarea la concerte și turnee și sesiunile de pregătire a tinerilor muzicieni selectați în orchestră sunt finanțate în totalitate de EUYO.

EUYO susţine turnee anuale în cele mai importante săli de concerte şi festivaluri ale Europei. Fiecare turneu este precedat de o perioadă de rezidenţă, de studiu şi repetiţii intensive. Pe lângă turneele tradiţionale, EUYO susţine frecvent concerte şi turnee în Europa şi pe alte continente.

Pentru cele aproximativ 130 de locuri din orchestră se organizează anual selecţii în fiecare ţară. Chiar şi membrii actuali ai orchestrei trebuie să se prezinte la audiții pentru a-şi păstra locul. De asemenea, EUYO are o listă de rezerve de aproximativ 200 de muzicieni, care au şansa să cânte în orchestră în timpul anului.

EUYO oferă șansa unei experiențe profesionale unice pentru tinerii instrumentiști care își doresc o carieră de muzicieni în orchestră. Dezvoltarea tehnicii interpretative la cel mai înalt nivel, experiența marilor săli de concert, întâlnirea cu cei mai buni maeștri îi pregătesc pentru o carieră internațională de succes. Peste 90% dintre membrii EUYO ajung muzicieni profesioniști de marcă, iar cea mai mare parte a lor își găsesc cu ușurință locul în orchestrele de prim rang ale Europei.

În România preselecţia va avea loc în data de 11 noiembrie 2017, la Bucureşti, şi va fi organizată de ARTEXIM. Data limită pentru înscriere: 29 octombrie 2017.

Un element de noutate pentru preselecțiile de anul acesta este faptul că acestea vor fi deschise și către saxofoniști, datorită repertoriului ce va fi abordat de orchestră în următorul sezon. Saxofoniștii care vor participa la audiții trebuie să prezinte o piesă la alegere și părțile de saxofon din ”Rhapsody in blue” de George Gershwin. Partitura pentru această lucrare va fi disponibilă în curând pe site.

Începând cu anul 2010, participarea muzicienilor români la EUYO este sprijinită de Institutul Cultural Român.

„EUYO oferă o experiență neprețuită pentru viitoarea generație de mari muzicieni. Este o adevărată piatră de temelie pentru începutul unei cariere de succes. A fost și va fi mereu o orchestră unică.” – Vladimir Ashkenazy

În urma audiţiilor de la Bucureşti din noiembrie 2016, doi muzicieni români au fost selectați ca membri în Orchestra Europeană de Tineret Theodor Antoniu Andreescu (violă) și Sorin Spasinovici (violă).