ARTEXIM, organizatorul Concursului și Festivalului Internațional George Enescu, are un nou director. Conform Ordinului de Ministru nr. 168/03.03.2022, Cristina Uruc va exercita temporar, prin detașare, funcția contractuală de conducere pentru o perioadă de maximum șase luni. Din octombrie 2021, interimatul a fost asigurat de Carmen Mihăilescu, impresar în cadrul instituției.
Cristina Uruc și-a început cariera în lumea organizării de concerte, evenimente culturale și spectacole în anul 2007 la ARTEXIM, acumulând peste șase ani de experiență în toate etapele de producție și organizare a una dintre cele mai mari festivaluri de muzică clasică din lume. A fost manager general de proiect al Festivalului Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, precum și tour manager al renumitelor ansambluri de muzică veche Il Giardino Armonico și Coro e Orchestra Ghislieri. Din aprilie 2021 Cristina Uruc a fost consultant artistic al Filarmonicii de Stat Sibiu. A studiat compoziția la Universitatea Națională de Muzică din București sub îndrumarea compozitoarei Livia Teodorescu-Ciocănea (licență și master), iar în 2019 i-a fost conferit titlul de „Doctor în Muzică” în cadrul aceleiași instituții.
Echipa ARTEXIM, sub conducerea directorului numit, continuă organizarea ediției a XVIII-a a Concursului Internațional George Enescu. Aceasta se va desfășura într-o formulă hibrid, cu o singură etapă online, în mai 2022, iar Semifinalele și Finalele vor avea loc la Ateneul Român, în perioada 4-18 septembrie 2022. Tinerii muzicieni se pot înscrie pe site-ul www.festivalenescu.ro (Înscriere) la una dintre cele patru secțiuni (vioară, violoncel, pian și compoziție). Termenul limită pentru înscriere este 15 aprilie 2022.