În urma reușitei obținute în 2014, Concursul Internațional George Enescu va fi organizat de sine stătător, alternativ față de Festival, următoarea ediție urmând să aibă loc între 3 și 25 septembrie 2016, la Ateneul Român și la Universitatea de Muzică din București.
Cu o tradiție în a deschide drumuri pentru mari nume ale muzicii clasice de astăzi în plan internațional, Concursul Enescu face ca România să conteze în plan internațional prin certificarea și valorizarea tinerilor artiști care reprezintă elita generației viitoare la nivel mondial.
“Rezultatele obținute la ediția din 2014 a Concursului Enescu, organizată separat de Festival, precum creșterea cu 20% a numărului de artiști înscriși în Concurs, sălile pline la principalele concerte, prezența în presa internațională confirmă faptul că evenimentul a ajuns la o maturitate care îi permite să se desfășoare de sine stătător. Prin organizarea Concursului alternativ față de Festivalul Enescu, numele compozitorului George Enescu rămâne în atenția națională și internațională an de an, din două perspective esențiale: un mix de orchestre și nume mari în Festival, care interpretează lucrări de Enescu, precum și introducerea lucrărilor de George Enescu în repertoriul tinerilor artiști care promit. Pe termen mediu, acestea generează prezența compozițiilor lui George Enescu pe marile scene ale lumii, precum și în înregistrări – mai mulți laureați ai Concursului Enescu pregătesc înregistrări ale lucrărilor compozitorului român la case de discuri internaționale. Este o reușită a României la cel mai înalt nivel și este dovada că ‹România contează!›”, a declarat pentru presă Mihai Constantinescu, director executiv al Festivalului și Concursului George Enescu.
Mai mulți muzicieni reputați, atât români, cât și străini, care au făcut parte din juriul ediției 2014 reliefează importanța Concursului Enescu în plan internațional:
„Ceea ce este foarte special din punctul meu de vedere la Concursul Enescu este că reușește să transmită nivelul geniului lui George Enescu – compozitor, dirijor și violonist –, abordarea sa unică a muzicii, care plutește și peste noi, juriul, dar, mai ales, se regăsește în eforturile de interpretare ale concurenților. Nivelul Concursului din 2014 a fost fără îndoială mai ridicat decât al ediției din 2011, atât prin calitatea juriului, cât și prin faptul că am avut niște artiști finaliști extrem de bine pregătiți și de talentați.” – Alan Weiss (SUA), membru în juriu la Secțiunea Pian, considerat ca fiind unul dintre „cei mai de seamă pianişti ai generaţiei sale”.
“Ediția 2014 a Concursului Enescu a fost pur și simplu perfectă. Cred că nivelul artistic al concurenților a fost cu mult mai ridicat decât la ediția din 2011 și m-am bucurat să pot face parte din juriu și să văd această evoluție.” – Augustin León Ara (Spania), membru în juriu la Secțiunea Vioară, unul dintre cei mai apreciați profesori și soliști la nivel internațional.
“Concursul internațional de vioară George Enescu se situează astăzi în prima ligă a concursurilor din lume și concurează, ca importanță, cu Indianapolis (SUA), Jacques Thibaud (Franța), Wieniawski (Poznan-Polonia) și Kreisler (Austria). Asta este ceea ce mă bucură cel mai mult. Nivelul artistic al Concursului este foarte ridicat ceea ce nu poate decât să servească prestigiului său. Diferențe majore s-au înregistrat între edițiile din 2011 și 2014, toate pozitive: alcătuirea programului de Concurs, calitatea deosebită a pianiștilor acompaniatori, tot ce ține de logistică și de imagine.” – Florin Croitoru (România), membru în juriu la Secțiunea Vioară, solist şi pedagog, apreciat ca unul dintre cei mai distinşi violonişti români.
Informații în premieră despre Concursul Enescu ediția 2016
Ediția 2016 se va deschide cu un concert extraordinar pe scena Ateneului Român susținut de trei dintre laureații edițiilor precedente, astăzi muzicieni români cu răsunet internațional – violonista Ana Țifu (laureată a ediției 2007), pianistul Mihai Ritivoiu (laureat al ediției 2011) și violoncelistul Valentin Răduțiu (laureat al ediției 2011).
În cadrul Concursului Enescu 2016, toți cei trei câștigători ai ediției 2014 vor susține recitaluri extraordinare: violonistul de origine română stabilit în Germania Ștefan Tarara – pe 18 septembrie, pianistul spaniol Josu de Solaun – pe 24 septembrie și violoncelista de origine sud-coreană Eun-Sun Hong – 10 septembrie.
Vor susține recitaluri și membri ai juriilor internaționale, muzicieni-reper în muzica clasică internațională de astăzi: Jean Philippe Collard – pian (22 septembrie), Pierre Amoyal – vioară (16 septembrie).
Artiști de marcă pe piața internațională au confirmat participarea ca membri ai juriilor internaționale ale Concursului: Jean Philippe Collard – Președintele juriului de pian, Natalia Gutmann li Arto Noras (Secțiunea Violoncel), Peter Ruzicka (Secțiunea Compoziție), aclamata violonistă de origine română Silvia Marcovici și singurul român angajat vreodată al Academiei Regale de Muzică din Londra, violonistul Remus Azoiței (Secțiunea Vioară).
Premierele ediției 2014, desfășurate între 6 și 27 septembrie:
- Cei trei câștigători ai Concursului Enescu 2014, Ștefan Tarara (Germania) – vioară, Sung-Eun Hong (Coreea de Sud) – violoncel, Josu de Solaun (Spania) – pian, vor interpreta Triplul concert pentru Vioară, violoncel și Pian în Do major, Op. 56, de Beethoven – o lucrare celebră, care îi aduce pe câștigători în același timp, pe aceeași scenă. Concertul va avea loc pe 10 august 2015, în cadrul prestigiosului Festival de la Ravello (Italia) și va fi transmis live de televiziunea RAI.
- Ștefan Tarara, câștigătorul secțiunii vioară, va urca și pe scena Festivalului Enescu din 2015.
- Master-class-uri oferite laureaților Concursului de două dintre cele mai importante instituții de muzică din lume, cu care Concursul Enescu se află în parteneriat – Academia de Muzică din Viena și Kronberg Academy.
- Derularea unei campanii de promovare internă și externă cu mesajul cheie ”România contează”!
- Implementarea unui sistem de înregistrare pentru public pe site, după model occidental
- Transmisii live pe un ecran în fața Ateneului Român (100 de locuri pe scaune)
- Campanie video cu 7 artiști recunoscuți la nivel internațional astăzi, laureați ai Concursului Enescu – România contează!
- Consolidarea prezenței în zona social media, cu deschiderea paginii Instagram a Festivalului și Concursului George Enescu.
Cifrele ediției 2014:
- 240 de tineri artiști din 36 de țări de pe 5 continente înscriși în Concurs, premii în valoare de peste 100.000 de euro;
- 3000 de rezervări pentru locuri în sălile de concert în doar 24 de ore, 3 televiziuni internaționale partenere (France24, Euronews și Mezzo), peste 1.800 de materiale generate în presa românească;
- Peste 64.000 de vizitatori unici pe site-ul www.festivalenescu.ro;
- Accesarea site-ului www.festivalenescu.ro în timpul Concursului Enescu s-a făcut din întreaga lume: 6,27% din Germania, 5.80% din USA, 3.98% din Japonia, 55% din România etc.
- Concursul a generat 221 de postări pe bloguri, pagina de Facebook a Festivalului și Concursului înregistrând un vârf de reach de 45.648 de persoane și un număr de fani de peste 34.000 de persoane (în continuă creștere).
Detalii suplimentare despre Concurs
Remarcabili solişti precum violonistul Ştefan Ruha, pianistul Valentin Gheorghiu, cunoscuta violonistă Silvia Marcovici care interpretează astăzi sub bagheta celor mai faimoși dirijori ai lumii (Zubin Mehta, Claudio Abbado, Riccardo Muti), unii dintre cei mai bine cotați pianiști români în lume, Radu Lupu și Dan Grigore, reputate nume ale artei lirice – soprana Ileana Cotrubaș, mezzo-soprana Viorica Cortez, compozitorul Dan Dediu și cei mai performanți artiști români de generație nouă – Alexandru Tomescu, Vlad Stănculeasa, Remus Azoiței, Ana Țifu – sunt doar câțiva dintre cei mai apreciați muzicieni români la nivel internaţional care au debutat ca laureați ai Concursului Internațional George Enescu.
Concursul Internaţional George Enescu este construit ca o prelungire firească a Festivalului George Enescu, cel mai important eveniment cultural internaţional organizat de România. George Enescu îi sprijinea în timpul vieţii pe tinerii muzicieni – ca director onorific al Asociaţiei Muzicale Române, compozitorul român a făcut donaţii substanţiale pentru a plăti bursele acordate muzicienilor, iar în anul 1912 a susţinut un turneu în România, strângând peste o mie de lire sterline pentru a înfiinţa şi acorda un premiu naţional de compoziţie. În linia valorilor în care credea compozitorul român, Concursul Enescu descoperă, susţine şi promovează tinerele talente din întreaga lume.