Concursul International George Enescu a debutat oficial în septembrie 1958, odată cu lansarea Festivalului Internațional George Enescu, ajungând în anul 2024 la a XIX-a editie
Încă de la primele ediți șsi mai ales după Revoluție Concursul International George Enescu a devenit una dintre cele mai valoroase manifestări europene de gen, plasând România pe harta competițiilor de muzică clasică recunoscute în cele mai înalte foruri internaționale de specialitate.
Din anul 2002 Concursul este membru al World Federation of International Music Competition, fiind singura competiție de muzică clasică din România organizată și jurizată în concordanță cu standardele și statutul Federației.
Dacă primele 13 editii ale Concursului au însoțit Festivalul Internațional George Enescu, ediția a-XIV-a a marcat o schimbare de abordare prin organizarea Concursului ca parte a Festivalului George Enescu, dar ca eveniment de sine stătător, în anul în care nu are loc Festivalul. Această structură are rolul de a pune în lumina forța și valoarea Concursului asigurând totodată continuitatea agendei de evenimente muzicale de calitate oferite de România spațiului cultural internațional.
Construit ca o prelungire firească a Festivalului Internațional George Enescu, cel mai important eveniment cultural internațional organizat de România, Concursul Internațional “Enescu readuce în spațiul public valorile în care credea însuși George Enescu, singurul compozitor român care a intrat în patrimoniul cultural universal: creativitatea, originalitatea și generozitatea. La fel cum George Enescu îi sprijinea în timpul vieții pe ținerii muzicieni – ca director onorific al Asociației Muzicale Române, compozitorul român a făcut donații substanțiale pentru a plăți bursele acordate muzicienilor, iar în anul 1912 a susținut un turneu în România, strângând peste o mie de lire sterline pentru a înființă și acordă un premiu național de compoziție –, Concursul Enescu descoperă, susține și promovează tinerele talente din întreaga lume, viitoarele generații de aur ale muzicii clasice universale.
Concursul reprezintă o veritabilă rampa de lansare a tinerilor interpreți români și străini.
Remarcabili soliști precum violonistul Ștefan Ruha, pianistul Valentin Gheorghiu, violonista Silvia Marcovici care interpretează astăzi sub baghetă celor mai faimoși dirijori ai lumii (Zubin Mehta, Claudio Abbado, Riccardo Muți); unii dintre cei mai bine cotați pianiști români în lume, Radu Lupu și Dan Grigore; reputate nume ale artei lirice – soprană Ileana Cotrubas, mezzo-soprana Viorica Cortez; compozitorul Dan Dediu și cei mai performanți artiști români de generație nouă: Alexandru Tomescu, Vlad Stanculeasa, Remus Azoitei, Ana Tifu sunt doar câțiva dintre cei mai apreciați muzicieni români la nivel internațional care au debutat ca laureați ai Concursului Internațional George Enescu.
Alături de muzicienii români, importanți artiști străini s-au afirmat în carieră internațională datorită vizibilității și recunoașterii oferite de Concursul Enescu. Celebra pianistă georgiană Elisabeth Leonskaja, apropiată a maestrului Sviatoslav Richter și supranumită astăzi “Marea Doamnă a Pianului” a obținut în anul 1964 Premiul I la secțiunea dedicată pianului din cadrul Concursului Enescu. Agnes Baltsa, Li Ming Qiang, Igor Aleksandrovich Frolov, Arie Vardi, Oleg Moiseevich Kagan, Pascal Mahé Rogé, Cristina Ortiz, Dmitri Alexseev, Valeriy Sokolov sunt alte nume ale căror cariere au fost marcate de participarea la Concursul George Enescu.
Valoarea si importanta Concursului George Enescu pentru scena internațională a muzicii clasice este confirmată de greutatea numelor care compun juriile secțiunilor Concursului. Printre personalităților care au venit la București de-a lungul anilor pentru a juriza în cadrul Concursului George Enescu se numară: Yehudi Menuhin, David Oistrach, Claudio Arrau, Sir John Barbirolli, Jean Absil, Nadia Boulanger, Arthur Rubinstein, Sidney Harth, Michèle Auclair, Dmitri Tziganov, Eugene List, Lola Bobescu, Lawrence Foster, Silvia Marcovici, Ileana Cotrubas, Viorica Cortez, Ioan Holender, Hideko Udagawa, Trygve Nordwall, Dmitri Sitkovetsky.
Urmăriți Concursul Internațional George Enescu pe social media: