Astăzi, 10 aprilie 2024, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, alături de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, au organizat un eveniment de lansare al celui de-al treilea studiu „Carta albă a turismului din România”. În cadrul acestui eveniment, Festivalul Internațional George Enescu a fost onorat și premiat pentru contribuția sa la promovarea României ca destinație-cheie a turismului cultural internațional.
Alături de Festivalul Internațional George Enescu, au mai fost premiați: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), Festivalul Electric Castle, emisiunea ROaventura realizată de Kanal D, Calator in bascheti, Asociația Caiac SMile, fotograful Cătălin Urdoi, Târgul de Crăciun de la Craiova și Via Transilvanica.
În calitate de organizatori ai Concursului și Festivalului Internațional George Enescu, ne simțim profund recunoscători pentru acest gest de apreciere și suntem determinați să continuăm promovarea României ca destinație culturală de înalt nivel și să sprijinim industria ospitalității autohtone.